Ștefan Radu, fundașul italienilor de la Lazio Roma, s-a alăturat programului inițiat de suporterii dinamoviști, „Doar Dinamo București”. Alăturarea membrului „de gală” la proiectul „câinilor” a fost anunțată pe pagina de Facebook a „Peluzei Cătălin Hâldan”.
Întrebat despre motivul pentru care s-a alăturat proiectului, Ștefan Radu a răspuns: „Pentru că sunt câine până la moarte!”
Ștefan Radu a jucat timp de trei sezoane în tricoul lui Dinamo, în perioada 2005-2008, echipă pentru care a strâns 61 de partide. Jucătorul, în vârstă de 33 de ani, a crescut la juniorii lui Dinamo.
Prin programul socios „Doar Dinamo București”, fanii cotizanți au plătit salariile jucătorilor și staff-ului tehnic pe luna noiembrie, dar și a juniorilor, pe luna decembrie. Mai exact, DDB a virat în conturile clubului, patronat de Ionuț Negoiță, suma de 400.000 de lei. Fanii au preluat 10% din acțiunile clubului.
„Conducerea executivă Dinamo 1948 precizează prin intermediul site-ului oficial că în conturile clubului nostru a intrat suma de 400.000 lei, provenită din fondurile suporterilor înscriși în Programul „Doar Dinamo București” (DDB). Cu ajutorul fanilor noștri au fost achitate salariile jucătorilor de la prima echipă (329.702 lei) și drepturile financiare ale staff-ului tehnic (56.048 lei), toate pentru luna noiembrie 2019, precum și salariile juniorilor dinamoviști (14.250 lei) pentru luna decembrie a anului trecut. Preluarea acțiunilor clubului de către suporteri, într-un procent de 10%, reprezintă un moment fără precedent în fotbalul românesc. Fondurile cu care suporterii au ajutat clubul au fost strânse prin intermediul www.programddb.ro, platforma fiind deschisă în continuare pentru înscrierea noilor membri DDB. Un prim pas important pentru obținerea licenței a fost făcut. Povestea noastră continuă cu ajutorul DDB! Mulțumim încă o dată pentru susținere tuturor suporterilor înscriși în Programul DDB!”, se arată în comunicatul clubului.
Dinamo nu a reușit să prindă play-off-ul, nici în acest sezon, însă formația roș-albă a oferit șocul începutului de an, etapa trecută, când a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER